"Imi voi pastra puritatea vietii mele si artei mele " ! (din Juramantul lui Hipocrate)

      Da, un Artist ! Un urias si unic Artist !
      Ce mai poti spune atunci cand aceasta lume, din in ce mai saraca in valori, mai pierde cateva sute de carate ?
      Cu ce oare l-am putea compara mai bine pe Alexandru Pesamosca (titlurile nu are rost  sa le mai insir) , decat cu o gigantica piatra pretioasa inzestrata de Dumnezeu cu multe carate si indelung slefuita de asiduitatea cu care s-a incapatanat sa se opuna mortii timp de mai bine de o jumatate de veac. Si nu vorbim aici de viata personala de care n-a mai gasit ragazul sa se ingrijeasca , ci de aceea a vlastarelor pe care le-a indreptat si protejat in toata lunga sa cariera .
      Stau acum si ma gandesc  cate generatii de copii i-au trecut prin mainile experte si-mi vine in minte un alt mangaietor de suflete care  a reusit sa bucure cu arta sa aproape un veac de omenire. Doctorul Pesamosca asta a fost : un Gica Petrescu  vesnic preocupat de zambetul si buna dispozitie a oamenilor.
     "Tata Pesi" ,dupa cum ii placea sa se recomande gagalicilor carora le corecta trupul firav si le transplanta zambetul sanatatii, a ales sa mearga la ingerii cei din cer in momentele in care incepea noul an bisericesc pe intai rapciune.
      Coincidenta ? Nici pomeneala !
      Mai repede, un ultim indemn la perenitate . Stafeta, o data  predata de "tatal ingerilor", trebuie preluata si dusa mai departe iar puii de om nascuti sau pascuti de ghinion musai sa-si regaseasca Salvatorul . Personal am credinta ca asa va fi . Ingerul Pesi va lucra si de Acolo !

       Se cuvine ca toti cei carora profesorul Pesamosca le-a starpit spaima din suflet, redandu-le,  vii  si nevatamati , nepoti , fii , parinti sau bunici , sa aprinda chiar acum, daca n-au facut-o inca , o lumina pentru sufletul sau bun inecat in iubirea de oameni .
       Doctore , copilul caruia i-ai salvat viata acum 49 de ani , varsa acum o lacrima curata ca imaculatele flori ale orhideelor pe care le adorai !

"Per me si va nella citta dolente !" (Dante Alighieri - Inferno )

Cad frunze, triste si nesatule de viata, intr-o toamna decretata prin ordonanta de urgenta.
Visele plang sfasietor saritul parleaz al deznadejdii.
Lume trece, lume vine, fara locuri natale si fara orizonturi, pe care oricum nu le-ar putea intrezari cu ochii scursi de nefolosire.
Lumina crepusculara, uda de lacrimile realitatii, isi cere dreptul la bilant.
E timpul sa-mi scriu memoriile dar aman clipa dupa clipa s-o fac, in speranta unui fapt divers care tot intarzie sa se produca.
Cat de dulce e asteptarea atunci cand ii licare la capat scanteia implinirii.
E dureros sentimentul ca esti contemporan cu propria-ti  moarte .
In tara-aceea fara nume geniile-monstri au hotarat sa ucida rasul. Si primii suprimati au fost copiii, fiinte fara rele prejudecati.. Au fost storsi, scobiti si rasul ... Rasul a fost confiscat si ghilotinat. Si rasul celor multi l-a urmat in pamantul crunt. Si cerul s-a intunecat si s-a inchis in tarii, iar apele s-au strans si s-au ascuns sub pietre. Si iute, negrul inlocuia stralucirea, cenusa materia si suspinul bucuria. Si pe loc visele, odata frumoase, s-au transformat in lacrimi. Iar lacrimile au cazut toate odata ca ploaia iute de mai. Si unde au atins pamantul, lacrimile disperarii s-au preschimbat in flori . Iar florile-n fete. Si fetele-au ras. Toate fetele-au  ras. Si una-a sarutat o floare...

Prin mine se intra in cetatea durerii !

" Frumosul se simte, nu incape intr-o definitie ! "

 Ca si badia Ion al lui Stefan Apetrei (nu la fel de talentat intr-ale naratului, sa n-avem vorbe) stau cateodata si-mi aduc aminte de targul unde am petrecut binisor aproape o viata de om . Si dintre lucrurile care mi-au placut  in prafuitul (atunci,acum si-n vecii vecilor...) targ al Urzicenilor, nu pot uita pe cel care, in afara de carciumile nefiresc de multe pe gatlej de locuitor, dadea farmec si identitate urbei cu oamenii ei linistiti si iubitori de frumos. Ma gandesc aici la Cinema Pacea construit si botezat in timpurile cand proletcultismul facea ( fie si numai din greseala ) si lucruri bune. Lasa ca te intoxica cu "completarile" ,acele jurnale de stiri in care lanul de grau (acelasi de fiecare data) arata ca o cultura  sanatoasa de trestie de zahar in Cuba. Dar dupa abureala, urma FILMUL ; si-mi-era drag sa-mi intorc capul din randul trei si sa privesc o sala plina  ochi , sa vad oameni de varii categorii sociale si intelectuale cu ochii mari (de multe ori in lacrimi) privind atent spre ecran sa nu scape momentul in care El o saruta pe Ea. Cinematograful era reper si punct de intalnire si motiv de plecare de-acasa si multe si romantice idile s-au mai consumat printre bradutii sai. Mi-e dor ,mai oameni buni, pana si de cojile de seminte asternute printre scaune ca un covor de frunze moarte, toamna in codru...Si daca ceausescu a daramat bisericile fie si numai pentru ca fusesera ridicate de Mariile Lor Voievozii, de ce trebuie sa-i daramam si noi cinematograful ? Ca nici nu l-a facut el !Ma bucur ca cineva dintre cetatenii de astazi ai urbei a zgandarit nitel gandurile oamenilor cu povestea asta a cinematografului Pacea, m-au bucurat si mai mult cuvintele sanatoase rostite de tinerii orasului despre el. Si sper sa nu se repete istoria Turnului Babel la Urziceni .Propun comunitatii locale,de aici de la departare de unde ma aflu,adoptarea sloganului : " Pacat sa faci praf,un cinematograf !" Fie-i ruina usoara !

"Mortii gresesc cand se intorc" (Honore de Balzac)

    Imi revin greu din starea confuza provocata de ruleta ruseasca jucata in ultimul timp si poate ca ar fi mai cuminte din partea mea sa stau potolit in patuc si sa-mi traiesc in liniste si decenta mahmureala . Ma mananca insa palmele si as trage niste scatoalce sovaielii si neincrederii.. Mai oameni buni voi l-ati citit cum trebuie pe Cosbuc si al lui sfat referitor la lupta cu viata ? De fapt nu cu viata trebuie sa te lupti ci pentru ea. Si atat timp cat esti motivat s-o faci lucrurile sunt in regula . Si fiindca am inceput cu Balzac, voi incheia tot cu el : "Viata e ca o haina : cand se murdareste, o mai perii; cand se mai rupe ici-colo, o mai carpesti ; dar ramai imbracat cu ea cat poti mai mult !" Imbracat pentru promenada prin parcul simtirii, va saluta un veteran de razboi.