E mai aproape de casa mea fata de Hurezi, la numai vreo 25 km, pe teritoriul com. Francesti.Unul dintre cele mai vechi izvoare de informare vine de la diaconul Paul de Alep, insotitorul Patriarhului Macarie al Antiohiei in calatoriile acestuia prin Tarile Romanesti , intre anii 1653 si 1658. Diaconul noteaza ca un calugar ar fi gasit pe la mijlocul sec. 16 o icoana a Maicii Domnului de dimensiuni mari (1,5 x 1,1 m ) in scorb...ura unui stejar secular. Totodata a auzit o voce care l-a indemnat sa construiasca o bisericuta din lemnul acelui copac chiar pe locul pe care crescuse stejarul. Asa ar fi aparut Biserica Dintr-Un Lemn cea pe care o putem vizita si astazi . Dimensiunile ei : 13 / 5.5 m.l.
Icoana respectiva a fost identificata mai tarziu ( 1929 ) de catre un cercetator al Universitatii din Strasbourg ca fiind pictata in sec. 4 la Manastirea Teothakos din Grecia. Se afirma ca ea ar fi apartinut Apostolului Luca, cel care a pictat-o pentru prima data pe Fecioara Maria.
In lumea larga, se mai pastreaza alte 3 exemplare la fel.
Manastirea in sine e superb ornamentata cu mii de flori care compun o adevarata expozitie botanica. Sunt de remarcat aleile vechi cu pavajul initial din bolovani de rau si bazalt neslefuit decat de pasii credinciosilor.
Icoana Facatoare de Minuni este pastrata in biserica de piatra din centrul manastirii si a fost construita lateral o noua biserica unde urmeaza sa fie amplasata icoana in asa fel incat sa se vada si spatele ( este pictata pe ambele parti ). In scoarta unuia dintre stejarii seculari ramasi in picioare, a fost depusa acum mai multe zeci de ani o iconita scrijelita in piatra care a fost cuprinsa de coaja copacului, lucru amintind de legenda aparitiei bisericutei de lemn. Hramul manastirii este Nasterea Maicii Domnului si daca va hotarati sa-i calcati pragul , veti auzi multe informatii pe care o maicuta care are rolul de ghid-prezentator, le ofera periodic pelerinilor in biserica mica din lemn. Asta, pe langa faptul ca un ceas-doua petrecute in Sfanta Manastire iti ofera atata tihna si fericire spirituala incat pleci inapoi spre casa, cu adevarat, alt om . Poate, unul mai bun !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu