Schimbare !?

Pe strada, 20 de oameni inseamna o adunatura ... 20 de mii de oameni, poate insemna o revolutie ...
Recitesc "Psihologia maselor" a lui Gustave Le Bon si constientizez forta pe care o poate reprezenta un grup urias de oameni, atunci cand sunt uniti intr-o actiune si, mai ales, cand gandesc toti la fel . Pacat insa ca oamenii se grupeaza atat de rar, Pacat ca ajung si mai rar sa gandeasca la fel . Pacat ca trebuie sa ne ajunga cutitul la os ca sa hotaram ca nu se mai poate asa . Ca trebuie facut ceva. Ca trebuie trimisa in puscarii, in exil daca e cazul, la munca silnica, etc. o clica de ticalosi care isi permit sa ia spagi de milioane in timp ce exista copii care merg desculti la scoala si mananca cel mult o masa pe zi. Si aceea compusa dintr-un singur fel : paine goala cumparata pe caiet.
Si pentru ca venise timpul sa explodeze mamaliga, a explodat ! Trebuia ! Nenorocirea este ca sunt prea putini luptatori in arena si prea multi spectatori in tribune care asteapta un invingator pe care sa-l aclame (o vreme !) si in cinstea caruia sa bea cupa triumfului.
Tot respectul pentru media de varsta a participantilor la mitingurile care le strica somnul ticalositilor si spagarilor dar mi-as dori sa le aduc aminte romanilor ca noi, in '89 n-am avut facebook dar am reusit si ne-am adunat cu mic cu mare acolo unde palpaia un licar de speranta si din cand in cand un trasor sau un pistol automat .
Concluzia este ca locul nostru este langa cei care momesc schimbarea cu strigatele lor, nu in fotolii cu televizorul pe stiri si cu berea la frigider, asteptand poate-poate s-o intampla ceva bun de care sa beneficiem si noi, ca doar toti suntem romani.
Parerea mea este ca ROMAN este un substantiv care n-are nici o valoare fara un alt substantiv : DEMNITATE !

Timpul ca un castig ...

Toamna isi plange cu lacrimi de bruma sora cea fierbinte si stralucitoare sacrificata dupa tipic pe altarul ciclului permanent ... De fiecare data cand incepem un nou anotimp, ne extaziem in fata frumusetii parca altfel decat cea de anul trecut, cam tot pe vremea asta ... Am uitat de verdele estival, obraznic si insistent care ne patrundea acum cateva luni in ochi, in suflet si chiar in farfurii si ne mangaiem cu galbenrosucafeniul care ni-i readuce in memorie pe Baudelaire, Cosbuc sau Minulescu si ne umple simturile cu acorduri de romanta ...
E o forta imprejurul nostru care ne impinge spre a ne apropia de frunza cea care-si etaleaza cu ultimile puteri frumusetea si poezia acumulata intr-o jumatate de an de traire temeinica . Si-atunci pleci, ce sa faci ?! Vrei sa traiesti ( alaturi de fratii coplanetari, pasari, animale mari si mici, copaci, iarba sau alge ) bucuria ultimilor zile ale anului acesta in care soarele se mai joaca la butoane ...
Sa vii si sa vezi la malul Oltului, langa baraj, toata lumea miscatoare angrenata in hora bucuriei-acceptarii unui sfarsit pentru a face loc unui nou inceput. Sa vii ca sa vezi pescarusii dansand polca ultimei mese pe saturate sau avantandu-se spre semetia vazduhului . Sa stai nemiscat si sa privesti frunzisul neclintit al padurilor de pe dealuri, ca sa observi, pe viu, cum culorile se schimba lent dar vizibil, iar asta-i o minune la care n-ai acces decat daca te duci acolo, in mijlocul naturii ( cliseu dar conform cu realitatea !) . Pentru ca numai cand te afli destul de aproape ca sa te poata atinge cu degetele-i nevazute, natura asta frumoasa isi dezvaluie farmecele !
Cat inca ne mai lasa timpul, sa ne intalnim sanatosi in poarta raiului de pe pamant si sa punem de-o orgie a simturilor strajuiti de salcii si trestii motate !