Toamna isi plange cu lacrimi de bruma sora cea fierbinte si stralucitoare sacrificata dupa tipic pe altarul ciclului permanent ... De fiecare data cand incepem un nou anotimp, ne extaziem in fata frumusetii parca altfel decat cea de anul trecut, cam tot pe vremea asta ... Am uitat de verdele estival, obraznic si insistent care ne patrundea acum cateva luni in ochi, in suflet si chiar in farfurii si ne mangaiem cu galbenrosucafeniul care ni-i readuce in memorie pe Baudelaire, Cosbuc sau Minulescu si ne umple simturile cu acorduri de romanta ...
E o forta imprejurul nostru care ne impinge spre a ne apropia de frunza cea care-si etaleaza cu ultimile puteri frumusetea si poezia acumulata intr-o jumatate de an de traire temeinica . Si-atunci pleci, ce sa faci ?! Vrei sa traiesti ( alaturi de fratii coplanetari, pasari, animale mari si mici, copaci, iarba sau alge ) bucuria ultimilor zile ale anului acesta in care soarele se mai joaca la butoane ...
Sa vii si sa vezi la malul Oltului, langa baraj, toata lumea miscatoare angrenata in hora bucuriei-acceptarii unui sfarsit pentru a face loc unui nou inceput. Sa vii ca sa vezi pescarusii dansand polca ultimei mese pe saturate sau avantandu-se spre semetia vazduhului . Sa stai nemiscat si sa privesti frunzisul neclintit al padurilor de pe dealuri, ca sa observi, pe viu, cum culorile se schimba lent dar vizibil, iar asta-i o minune la care n-ai acces decat daca te duci acolo, in mijlocul naturii ( cliseu dar conform cu realitatea !) . Pentru ca numai cand te afli destul de aproape ca sa te poata atinge cu degetele-i nevazute, natura asta frumoasa isi dezvaluie farmecele !
Cat inca ne mai lasa timpul, sa ne intalnim sanatosi in poarta raiului de pe pamant si sa punem de-o orgie a simturilor strajuiti de salcii si trestii motate !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu