miercuri, 9 septembrie 2015

" A trecut intai o boare ... "

 Tocmai cand ne gandeam daca n-ar fi bine sa vindem provizia de lemne pentru iarna care , oricum parea ca nu mai are ganduri de vizita pe la noi, iata ca, odata cu intristarea copiilor care trebuie s-o ia de la capat cu chiulul de la scoala, a coborat peste noi anotimpul camarilor pline si al gulerelor ridicate.
Gutuile isi infioara puful si aromesc livada cu parfum de Paradis, prunele promit ca un an de zile vom avea cu ce sa ne tratam paradontoza , perele rad a marmelada dintre frunzele ce-au inceput sa bata-n cafeniu, nucile ezita la dezbracat ca niste mirese-n seara cu evenimentul, merele isi expun impudic rosul obrajilor ( acum inteleg cum a fost posibila caderea in ispita a stramosului meu in fata nurilor Evei si a persuasivului carmin ) iar strugurii ... oooo ... astia lalaie cat ii tine gura  " Bun e vinul ghiughiuliu ... "  si tampit ai fi sa nu-l crezi, cand  vezi licoarea fermecata jonglandu-si moleculele in stropi parfumati ca chanelul si racoritori ca o pala de aer de gerar. In timpul asta, dovlecii se intorc somnorosi de pe o parte pe cealalta, visandu-se vedete-sperietori la sarbatoarea de toamna de peste Atlantic, cu toate ca nici o placinta n-ar fi de lepadat.
Da dragilor, cu bune si cu rele, toamna a venit peste piciorul nostru de plai si depinde de noi s-o vedem ca pe un anotimp frumos, colorat si, sa dea Dumnezeu, linistit !
Toamna buna !






Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu